Ce este Punctul Aries şi cum se foloseşte
Punctul Aries (pe scurt, Aries) este acelaşi lucru cu Punctul Vernal sau cu 0 grade Berbec. În secolul al XX-lea, astrologia uraniană a descoperit că acest punct prezintă interes pentru hărţile natale. El poate fi focarul unor combinaţii de puncte mijlocii, iar configuraţiile uraniene în care este implicat vorbesc despre individ, legăturile lui cu lumea şi felul în care este perceput de către ceilalţi. Termenul “configuraţii”, se referă la punctul mijlociu (distanţa medie) dintre două planete şi aspectele “dure” (conjuncţie, opoziţie, careu) pe care le face cu o a treia. Orbul trebuie să fie mai mic de 1 – 1,5 grade. Iată un exemplu ilustrativ:
– Soarele se află la 5 grade Peşti şi Marte la 25 grade Berbec => Aries (00.00 Berbec) este conjunct cu punctul mijlociu Soare/Marte (Aries = Soare/Marte)
– Soarele se află la 5 grade în Fecioară şi Marte la 25 grade în Balanţă =>Aries este în opoziţie cu Soare/Marte
– Soarele se află la 5 grade Gemeni şi Marte la 25 grade în Rac => Aries este în careu cu Soare/Marte, etc.
Nu este obligatoriu ca Aries să fie în aspect cu punctul mijlociu dintre două planete. Se poate şi ca o anume planetă să se afle pe punctul mijlociu dintre Aries şi o altă planetă.
Combinaţiile se vor nota A=B/C, unde A este planeta care se află în punctul mijlociu dintre B şi C sau în aspect “dur” (careu, opoziţie) cu acest punct.
Iată, succint, semnificaţia Punctului Aries în diverse combinaţii. Se observă că, practic, Aries face legătura între cele două planete. Cu puţin exerciţiu, oricine stăpâneşte semnificaţia planetelor poate să facă o interpretare personală detaliată a acestor combinaţii.
Combinaţii planetare ale Punctului Aries
Aries în combinaţie cu MC şi cu:
AS – aspectul fizic şi anturajul apropiat influenţează cariera;
Soarele – evidenţiere prin calităţile fizice; celebritate;
Luna – popularitate; emoţiile în conexiune cu auditoriul, mulţimile şi/sau femeile;
Mercur – evidenţiere prin dexteritate, inteligenţă, opinii, afirmaţii sau massmedia;
Venus – mare popularitate; evidenţiere prin frumuseţe, sentimente sau relaţii; a se înfrumuseţa pentru public, a prezenta publicului frumosul;
Marte – a-şi uni eforturile împreună cu alţii; a lupta pentru o cauză; a părea ambiţios, dinamic, hotărât, eficient, uneori chiar dur;
Jupiter – a inspira încredere, a părea înţelept, protector, respectabil şi prosper; a părea norocos; a se dezvolta împreună cu ceilalţi, a se bucura împreună cu ei;
Saturn – a părea rigid, posac, trist sau singuratic; a fi pesimist, a se simţi frânat, ghinionist sau părăsit;
Uranus – a fi electrizat sau iritat de public; a părea excentric, reformator, imprevizibil;
Neptun – a părea magnetic, inspirat sau talentat; a vrăji sau a amăgi multe persoane; a părea alunecos sau schimbător;
Pluto – a părea intens, concentrat, tranşant, lipsită de supleţe; uneori, a părea periculos; capacitatea de a fascina sau de a manipula publicul.
Aries în combinaţie cu Soarele şi:
AS – personalitate puternică; notorietate, multe relaţii;
Luna – femeie puternică, de succes; rolul femeilor în realizare; senzorialitate, simţuri dezvoltate;
Mercur – se distinge prin inteligenţă, putere de concentrare; conexiuni cu tinerii şi intelectualii;
Venus – farmec, eleganţă, putere de seducţie; bunăvoinţă, sociabilitate;
Marte – energie, curaj, combativitate; tipic pentru oameni de acţiune, sportivi, militari;
Jupiter – şansă, oportunităţi; darul de a culege roade bogate din acţiunile întreprinse;
Saturn – întâmpină (şi uneori învinge) obstacole, eşecuri, discreditări, discriminări; sănătate deficitară;
Uranus – energie, încordare, surescitare; acţiuni bruşte; neastâmpăr;
Neptun – magnetism; capacitate de iluzionare; dependenţe;
Pluto – captivant, puternic, cu impact asupra celorlalţi; dornic de putere şi control.
Aries în combinaţie cu Luna şi:
AS – multe cunoştinţe printre femei; sensibilitate, imaginaţie; a colinda, a hoinări;
Mercur – intuiţie, memorie, imaginaţie, inspiraţie; reputaţie inconstantă; călătorii;
Venus – empatie, sociabilitate; popularitate; natură artistică; simpatia şi dragoste din partea femeilor şi pentru femei; simţ matern dezvoltat, simţul familiei;
Marte – a fi activ în public; emoţii pline de forţă; importanţa vieţii erotice; importanţa femeilor dinamice, curajoase;
Jupiter – realizări şi fericire prin femei; noroc, prosperitate, priză la public;
Saturn – pesimism; risc de pierdere a popularităţii; are legătură cu femeile mai în vârstă, singure, văduve;
Uranus – legat de femei deosebite, originale; popularitate neaşteptată sau schimbătoare; fobii, coşmaruri; inspiraţie, energii speciale;
Neptun – farmec, inspiraţie, talent; femeie sensibilă şi misterioasă
Pluto – atracţie irezistibilă; transformări profunde; afectat de politică sau evenimente colective; forţa subconştientului, psihism, psihologie
Aries în combinaţie cu Mercur şi:
AS – polarizare a opiniei publice; aspect tineresc, agilitate;
Venus – curiozitate, nevoie de instruire, pasiune pentru lectură; expresivitate verbală şi scrisă; simţ estetic; atracţie pentru tineri;
Marte – minte puternică şi iute; putere de convingere, agresivitate verbală, dispute publice; lider de opinie; accidentări;
Jupiter – inteligenţă, orizont mental vast, interese diversificate; optimism, bună-dispoziţie, limbuţie; călătorii;
Saturn – gândire strategică; înţelepciune; logică; comunicare sobră; opinii ferme;
Uranus – ingeniozitate, capacitatea de a găsi soluţii; importanţa informaţiilor şi a mesajelor de orice fel;
Neptun – inspiraţie şi intuiţie, dar şi confuzie mentală, idei nefundamentate, erori de apreciere şi de judecată;
Pluto – bună percepţie şi înţelegere; spirit critic şi analitic dezvoltat, gândire profundă; putere de manipulare prin idei sau cuvinte.
Aries în combinaţie cu Venus şi:
AS – carismă; simţ artistic şi estetic; sociabilitate, veselie; sentimentalism, senzualitate; rezistenţă scăzută la tentaţii;
Marte – mare forţă sexuală; importanţa iubirii; a face lucruri cu pasiune, din pasiune;
Jupiter – noroc şi bogăţie; căsătorie sau legături amoroase cu persoane influente;
Saturn – relaţii tensionate; gelozie, despărţiri; partener(ă) mai în vârstă sau cu deficienţe fizice sau morale;
Uranus – iubiri fulgerătoare, dar fără durată, evenimente neaşteptate prin femei; noroc neaşteptat;
Neptun – sentimentalism, romantism, idealism, iluzie; supraevaluarea persoanei iubite;
Pluto – sex-appeal, putere de fascinaţie; iubiri intense, distructive; exprimare creativă plină de forţă;
Aries în combinaţie cu Marte şi:
AS – dinamism; interacţiuni energice cu ceilalţi; acţiune, agresivitate, răniri;
Jupiter – foarte multă energie; curaj, încredere, entuziasm; acţiuni reuşite; interes pentru luptă, vânătoare şi sport;
Saturn – obstacole, întârzieri sau întreruperi în acţiuni; muncă grea, efort; pericol de boală, conflicte sau despărţiri;
Uranus – excedent de energie; hiperactivitate; reacţii bruşte, acţiuni subite; răniri, accidentări;
Neptun – orientare greşită, eforturi risipite; fanatism; confuzie sau ineficienţă sexuală; pericol de intoxicare;
Pluto – forţă, hotărâre, organizare, control; intensitate sexuală.
Aries în combinaţie cu Jupiter şi:
AS – încredere în sine, proiecte ample; bunăvoinţă, optimism; noroc în relaţiile cu ceilalţi; şansă, ocazii fericite;
Saturn – stabilitate, perseverenţă; împliniri şi avere în urma unui efort îndelungat, unei despărţiri sau unei emigrări; investiţii rentabile; succes în construcţii, imobiliare şi agricultură;
Uranus – energie multă, curaj şi simţul aventurii; noroc neaşteptat; creşterea averii;
Neptun – extravaganţă, înclinare spre speculaţii; pierderi sau câştiguri cu origini neclare, eventual prin fraudă sau acţiuni imorale; confuzie spirituală;
Pluto – transformări în bine; forţă financiară; putere.
Aries în combinaţie cu Saturn şi:
AS – spirit profund, analitic şi filosofic; viaţă retrasă, pesimism, despărţiri;
Uranus – putere de concentrare, rezistenţă fizică; bun pentru reforme controlate; despărţire bruscă după o relaţie îndelungată;
Neptun – dezamăgire romantică, prăbuşirea unor iluzii; pericol de boală; imunitate scăzută;
Pluto – ambiţie, tenacitate, hotărâre, concentrare; despărţiri dureroase.
Aries în combinaţie cu Uranus şi:
AS – originalitate, independenţă, neastâmpăr; acţiuni bruşte, schimbări neaşteptate;
Neptun – pierdere sau dezamăgire neaşteptată; implicarea în probleme de generaţie; intuiţie, ezoterism, ocultism;
Pluto – mare putere de transformare; schimbare profundă bruscă sau neaşteptată, mutaţie.
Aries în combinaţie cu Neptun şi:
AS – intuiţie, inspiraţie; ideal; romantism, iluzie, influenţabilitate; dependenţă sentimentală sau alte adicţii;
Pluto – transformări profunde, interioare; forţă creativă, inspiraţie; forţă care poate fi lipsită de direcţie sau dirijată greşit.
Aries în combinaţie cu Pluto şi:
AS – transformările generale influenţează viaţa nativului; transformările din viaţa nativului au impact asupra altor oameni.
Exemple
Mulţi oameni faimoşi au punctul Aries activ în hărţile natale, iar configurarea lui descrie prin ce au devenit celebri sau subliniază o trăsătură de personalitate sau o întorsătură a destinului despre care s-a vorbit mult. În final, iată câteva exemple:
Marilyn Monroe
MC=Aries/Soare: evidenţiere prin calităţile fizice; celebritate
Mercur = Aries/AS: polarizare a opiniei publice; aspect tineresc, agilitate
Soare = Aries/Neptun: magnetism; capacitate de iluzionare; dependenţe
Greta Garbo
Luna = Aries/Neptun: farmec, inspiraţie, talent; femeie sensibilă şi misterioasă
Fidel Castro
Aries=Marte/Jupiter: foarte multă energie; curaj, încredere, entuziasm; acţiuni reuşite; interes pentru luptă, vânătoare şi sport
Steven Spielberg
Aries= Jupiter/Pluto: transformări în bine; forţă financiară; putere
Aries = Neptune/MC: a părea magnetic, inspirat sau talentat; a vrăji sau a amăgi multe persoane; a părea alunecos sau schimbător
Russell Crowe
Aries=Jupiter/Saturn: fericire şi avere în urma unei despărţiri sau emigrări
Roger Federer
MC= Aries/Mercur: evidenţiere prin dexteritate, inteligenţă, opinii, afirmaţii sau massmedia.
Meryl Streep
Luna= Aries/Soare: femeie puternică, de succes; rolul femeilor în realizare; senzorialitate, simţuri dezvoltate
Luna = Aries/Uranus: legat de femei deosebite, originale; popularitate neaşteptată sau schimbătoare; fobii, coşmaruri; inspiraţie, energii speciale
Marte = Aries/Pluto: forţă, hotărâre, organizare, control; intensitate sexuală
La final, o problemă dată spre rezolvare cititorului; ce să însemne, oare, configuraţiile de mai jos?
Angelina Jolie
Pars Fortunae = Aries/Venus
Pars Fortunae = Aries/AS
Aries= Luna Neagră/MC
Aries = Luna Neagră/Jupiter
NS = Aries/Venus
MIHAELA DICU,
Președintă de onoare a AAR