Quantcast
Channel: Aplicatii practice – Astrele
Viewing all articles
Browse latest Browse all 40

Lecția de astrologie orară. Studiu de caz (partea I)

$
0
0
Autor: DEBORAH HOULDING

Următoarea temă orară e prezentată într-un format care îți permite să experimentezi și să-ți evaluezi singur abordarea.

Tema și harta orară sunt date mai jos. Studiază-le și notează-ți observațiile înainte de a trece mai departe. Poți să intuiești niște răspunsuri din hartă? La ce concluzii ai ajuns? Nu contează dacă greșești, pentru că vei învăța din greșeli. Deși nu am acoperit subiectul aspectelor, al simbolisticii planetare sau alte chestiuni de profunzime în investigația orară, vezi totuși dacă poți atribui în mod corect semnificatorii și apoi apreciază poziția acestor planete – sunt puternice, neafectate și fac aspecte bune? Ce-ți spune poziționarea lor în case? Privește cu atenție Luna și amintește-ți că aspectele separante la ea reflectă ceea ce s-a întâmplat deja, în timp ce aspectele aplicante la ea indică evenimente care urmează să ajungă în prim-plan. Acolo unde o planetă realizează un aspect, identifică semnificația acelui tip de contact stabilind simbolismul natural al planetelor implicate, casele pe care acestea le stăpânesc și dacă se exprimă pe ele însele într-un mod pozitiv sau negativ.

Mai jos, după prezentarea problemei, găsești o listă de factori pe care să-i iei în considerare în analiză. Ulterior, va fi interesant de văzut dacă ai ținut cont de aceștia în propria ta abordare. La final* găsești analiza realizată de mine și deznodământul poveștii.

Tema propusă:
”Vor fi părinții mei OK în acest an?”

harta-orara-studiu-caz

Această întrebare mi-a fost pusă de o prietenă apropiată. Avea 28 de ani pe atunci, mama ei avea 65 de ani și tatăl ei 68. Cu toate că locuiseră în Marea Britanie de când venise ea pe lume, părinții aveau vederi destul de tradiționaliste, mama fiind de origine iugoslavă și tatăl polonez.

Solicitanta este singurul lor copil. Este nativă Balanță (Soarele la 10 grade Balanță); foarte plăcută, sociabilă, prietenoasă și iubitoare de libertate. Deși apropiată de părinții ei a considerat vederile tradiționaliste ale acestora destul de constrângătoare, în ultimii opt ani ajungând să se bucure prin a menține echilibrul perfect între timpul petrecut cu ei și explorarea unui stil de viață independent, lucrând ca reprezentant al agenției de turism Intasun. Acest post implica munca în străinătate pe parcursul sezonului cald și întoarcerea acasă la părinți în timpul iernii.

Problema își are rădăcinile în faptul că, în anul precedent, în timp ce ea lucra peste graniță, mama ei s-a îmbolnăvit de cancer la sân, lucru care ei nu i-a fost adus, pe moment, la cunoștință. Mama a fost supusă unei intervenții chirurgicale și s-a presupus că tumoarea a fost eliminată în întregime. Solicitantei nu i s-a spus despre asta decât atunci când s-a întors în Marea Britanie, ea fiind chiar intrigată de faptul că părinții ei n-au chemat-o acasă pe tot parcursul acestei perioade îngrijorătoare.

La momentul la care a pus întrebarea, solicitanta își punea în mod extrem de serios problema dacă să accepte un contract de lucru în străinătate pentru încă un an sau nu, iar scadența ofertei se apropia vertiginos. Din perspectivă personală, ea își dorea foarte mult să plece – își iubea slujba și independența pe care aceasta i-o dădea -, dar se îngrijora că, deși mama ei se presupunea a fi fost mai bine, tatăl îmbătrânise, la rândul său, destul de mult și devenise destul de bolnăvicios. Astfel că, dacă starea acestuia se înrăutățea, se punea întrebarea dacă mama ei va avea suficientă putere să aibă grijă de el sau nu.

Fiind singura fiica, solicitanta se simțea sfâșiată între dorința de a-și urma propriile interese profesionale și responsabilitățile vizavi de părinții săi. Dilema se învârtea în jurul problemei dacă sănătatea părinților e suficient de stabilă, așa încât aceștia să treacă cu bine peste sezonul cald fără suportul ei. A înțeles că, la un moment dat în viitor, va fi nevoită să renunțe la cariera sa internațională pentru a putea rămâne acasă să-și îngrijească părinții bătrâni. Era pregătită pentru asta, dar nu dorea să facă acest sacrificiu mai devreme decât ar fi fost necesar.

După ce ai luat la cunoștință tema în cauză, ai studiat harta și ți-ai notat câteva observații, parcurge lista factorilor importanți de considerat, oferită mai jos. Asigură-te că ții cont de ei înainte de a trage concluziile!

Reflectează la următoarele chestiuni:

1. Care este planeta care o reprezintă pe solicitantă (semnificatorul ei)?
2. În ce casă se află amplasat semnificatorul solicitantei?
3. Care planetă o reprezintă pe mamă?
4. În harta derivată pentru mamă [harta derivată de la casa mamei] va trebui să renumerotezi casele așa încât casa care o reprezintă pe mamă să devină casa I. Casa I a mamei descrie fizicul acesteia și reflectă totodată sănătatea și vitalitatea ei. Ia în considerare planetele care se află în casa I a mamei – sugerează ele o revenire la normalitate a stării de sănătate?
5. În această hartă derivată, care planetă devine semnificatorul bolii mamei?
6. În care casă, din harta derivată pentru mamă, se află semnificatorul bolii ei?
7. De care planetă se separă Luna? Privește această planetă și aspectul implicat ca fiind relevant pentru descrierea fundalului întrebării.
8. Ce casă (case) stăpânește Luna în harta derivată?
9. Notează-ți aspectele pe care Luna le va face până ajunge la finalul zodiei în care se află. Acestea sunt importante în descrierea factorilor care vor afecta rezultatul.
10. Există vreun aspect aplicant între Lună și semnificatorul mamei? Dacă da, reprezintă acesta o influență pozitivă sau negativă?

– Identifică orice alți factori relevanți pentru semnificatorul mamei și starea ei de sănătate, așa încât să-ți poți da seama dacă mama va fi suficient de puternică pentru a face față anului următor și, implicit, dacă solicitanta va avea sau nu un motiv real de îngrijorare în acest sens.

11. Care planetă îl reprezintă pe tată? Aspectele pe care le face semnificatorul său indică o revenire la normalitate a sănătății sau o carență?
12. În harta derivată pentru tată [harta derivată de la casa tatălui], care planetă este conjunctă cu cuspida casei sale a bolii?
13. Care planetă stăpânește casa bolii tatălui, acționând astfel ca semnificator al bolii sale?
14. În care dintre casele tatălui este plasat semnificatorul bolii sale?

– Identifică orice alți factori relevanți pentru semnificatorul tatălui și starea sa de sănătate, așa încât să-ți poți da seama dacă el va fi suficient de puternic pentru a face față anului următor și, implicit, dacă solicitanta va avea sau nu un motiv real de îngrijorare în acest sens.

15. Acum eliberează-ți mintea de factorii identificați prin procedeul de derivare a hărții. Întoarce-te la harta orară și abordează-o dintr-o perspectivă proaspătă, luând în considerare casele radicale și dilema solicitantei. Vrea să facă o călătorie în afara granițelor – există factori referitori la casa sa a IX-a, a călătoriilor peste mări, care ar putea să sugereze dacă ar fi în avantajul sau în dezavantajul său să plece?
16. Acceptarea noului contract de muncă pare o alegere înțeleaptă? Aruncă o privire peste casa a X-a, a chestiunilor profesionale. Starea casei a X-a, planetele aflate în ea, stăpânul casei și aspectele realizate de Lună sau de alte planete la cuspida casei a X-a, arată promițător?
17. Luna aplică spre un sextil cu Marte – ce crezi că ar putea însemna asta?

Dacă dorești să-ți verifici răspunsurile, citește în continuare. Într-o anumită măsură, aceste răspunsuri vor dezvălui deznodământul temei orare, așa că, dacă vrei să-ți construiești propria modalitate de a judeca problema, abține-te în a verifica lista de mai jos până ți-ai formulat tu cele mai ferme concluzii personale.

Mai încolo* vei primi detalii referitoare la ceea ce s-a întâmplat după ce întrebarea a fost pusă. E puțin probabil ca, în acest stadiu al studiului, să fi identificat tot ceea ce a urmat. Cu toate acestea, având în vedere punctele de mai sus, ar trebui să ai o părere solidă asupra problemei dacă solicitanta are un motiv autentic de îngrijorare vizavi de starea de sănătate a părinților sau nu.

*Nota redacției: analiza orară și deznodământul poveștii vor fi prezentate în următorul număr al revistei, de după vacanța de vară.

Răspunsuri:

1. Care este planeta care o reprezintă pe solicitantă (semnificatorul ei)?

Marte, ca stăpân al Berbecului de la Ascendent.

2. În ce casă se află semnificatorul solicitantei?

Este localizat pe cuspida casei a IX-a, indicând interesul ei pentru a călători în străinătate.

3. Care planetă o reprezintă pe mamă?

Saturn, ca stăpân al Capricornului, de pe cuspida casei a X-a.

4. În harta derivată pentru mamă [harta derivată de la casa mamei] va trebui să renumerotezi casele așa încât casa care o reprezintă pe mamă să devină casa I. Casa I a mamei descrie fizicul acesteia și reflectă totodată sănătatea și vitalitatea ei. Ia în considerare planetele care se află în casa I a mamei – sugerează ele o revenire la normalitate a stării de sănătate?

Uranus indică perturbare, o lipsă a stabilității, ruptură și șocuri. Neptun indică pierderea puterilor și slăbirea vitalității. Mercur este retrograd între ele, afectat de prezența lor, deși revine în mers direct înainte de a perfecta conjuncția cu Uranus.

5. În această hartă derivată, care planetă devine semnificatorul bolii mamei?

Mercur, ca stăpân al casei VI-a, a bolii mamei.

6. În care casă, din harta derivată pentru mamă, se află semnificatorul bolii ei?

Tocmai notasem faptul că el se află în casa I a mamei. Prezența semnificatorului bolii în casa sănătății fizice și vitalității, sugerează că mama este afectată de boală.

7. De care planetă se separă Luna? Privește această planetă și aspectul implicat ca fiind relevant pentru descrierea fundalului întrebării.

Din nou, vorbim de Mercur. Luna se separă de careul cu Mercur, indicând că întrebarea este pusă fără ca solicitanta să aibă cunoștință de faptul că mama sa a fost recent afectată de boală. Mercur este retrograd, ceea ce înseamnă că boala se cronicizează și, prin urmare, mama nu și-a revenit în totalitate.

8. Ce casă (sau case) stăpânește Luna în harta derivată?

Luna stăpânește casele VII și VIII ale mamei. În cazul întrebărilor în care apar griji serioase vizavi de sănătate, casa a VIII-a devine relevantă în evaluarea riscului ca boala să devină critică.

9. Notează-ți aspectele pe care Luna le va face până ajunge la finalul zodiei în care se află. Acestea sunt importante în descrierea factorilor care vor afecta rezultatul.

Viitoarele aspecte ale Lunii sunt:
careu cu Neptun – sugerează slăbirea
careu cu Saturn – Luna în careu cu Saturn este un aspect malefic clasic, vezi mai jos
sextil cu Marte – Marte nu este relevant pentru mamă, iar relevanța sa pentru solicitantă este discutată la întrebarea 17
careu cu Soarele – nu este relevant pentru mamă. Într-un sens general, careul Lunii cu Soarele indică tensiune, dificultăți și supărări de natură emoțională. În harta radicală, Soarele stăpânește casa a VI-a a bolii, așadar careul său cu Luna perpetuează tema generală a dificultăților cauzate de îmbolnăvire.
careu cu Venus – Venus stăpânește casa a VII-a, este retrogradă și combustată. Dacă luăm casa a VII-a ca fiind destinația spre care solicitanta spera să călătorească, aceasta sugerează probleme în străinătate și necesitatea de a reveni; dacă luăm Luna de pe cuspida casei a VII-a ca indicator al faptului că întrebarea solicitantei are la bază grija față de alte persoane (sau chiar dorința de a resuscita o relație anterioară), afectarea lui Venus indică o temă generală a dificultăților și supărărilor emoționale.
Pentru mamă, casa a VII-a radicală devine casa sa a X-a, care ține de tratamentul folosit împotriva bolii sale. Stăpânul afectat al acesteia demnostrează că tratamentul nu a avut succes.

10. Există vreun aspect aplicant între Lună și semnificatorul mamei? Dacă da, reprezintă acesta o influență pozitivă sau negativă?

Cel mai notabil aspect realizat de Lună este careul cu Saturn. Acesta este unul dintre cele mai dăunătoare aspecte pe care Luna le poate suferi și, într-un sens general, sugerează că situația prezentată de tema orară se îndreaptă spre o stare marcată de daună sau pierdere. Pe lângă faptul că aici Saturn o reprezintă în mod specific pe mamă, el este și un semnificator natural pentru moarte. Luna stăpânește a VIII-a casă a morții pentru mamă și se apropie de semnificatorul acesteia prin careu. Când se emite o apreciere asupra acestui factor deși nu există alte indicii de revenire a unei boli grave, simbolismul face trimitere la un motiv de reală îngrijorare a faptului că boala se va acutiza.

– Identifică orice alți factori relevanți pentru semnificatorul mamei și starea ei de sănătate, așa încât să-ți poți da seama dacă mama va fi suficient de puternică pentru a face față anului următor și, implicit, dacă solicitanta va avea sau nu un motiv real de îngrijorare în acest sens.

S-ar putea lua în considerare și faptul că Saturn e în trigon cu Pluton. Trigoanele indică relații planetare care se formează cu ușurință, fără rezistență, dar natura grea a acestei combinații poartă conotațiile crizelor și e, deseori, asociată cu desprinderea traumatizantă și nevoia de a înainta împotriva sau de a ceda unor evenimente necruțătoare și foarte puternice. Pentru că Mercur este angular, are – ca semnificator al bolii – puterea de a cauza daune. Cu toate că e în propriul său semn, Saturn se află sub razele Soarelui, indicând o stare slăbită. Afectările care se anunță par severe și mama nu are puterea de a le depăși. Indiferent dacă mama se va confrunta cu moartea sau va trece milimetric pe lângă ea, harta arată clar că starea ei de sănătate nu este bună și are nevoie de suportul fiicei sale.

11. Care planetă îl reprezintă pe tată? Aspectele pe care le face semnificatorul său indică o revenire sau o lipsă a sănătății?

Tatăl este reprezentat de Lună, stăpâna Racului, de pe cuspida casei a IV-a. Am discutat deja despre aspectele viitoare ale Lunii. Nu par promițătoare și careul cu Saturn este în special îngrijorător din moment ce, în general, sugerează declinul și o lipsă a vitalității. Saturn stăpânește casele VII și VIII ale tatălui; aceasta poate reflecta îngrijorarea pentru soția sa, pentru moartea acesteia sau chiar riscul de a-și pierde propria viață. Ar trebui să existe factori puternici care să susțină această ultimă ipoteză.

12. În harta derivată pentru tată [harta derivată de la casa tatălui], care planetă este conjunctă cu cuspida casei sale a bolii?

Marte stă pe cuspida casei a VI-a, a bolii tatălui. Marte este considerat, în mod natural, ca fiind malefic, așadar poziționarea sa aici ne poate atrage atenția asupra faptului că tatăl s-ar putea îmbolnăvi.

13. Care planetă stăpânește casa bolii tatălui, acționând astfel ca semnificator al bolii sale?

Jupiter, stăpânul Săgetătorului, de pe cuspida casei a VI-a, a bolii tatălui.

14. În care dintre casele tatălui este plasat semnificatorul bolii sale?

Jupiter este localizat pe cuspida casei I a tatălui. Ca și în cazul mamei, atrage atenția asupra faptului că boala invadează corpul tatălui. Jupiter este retrograd, sugerând o afecțiune care revine și înlătură posibilitatea unei refaceri rapide. El are și putere prin angularitate. Însă și Luna este angulară, indicând că tatăl are ceva voință în a rezista bolii.

– Identifică orice alți factori relevanți pentru semnificatorul tatălui și starea sa de sănătate, așa încât să-ți poți da seama dacă el va fi suficient de puternic pentru a face față anului următor și, implicit, dacă solicitanta va avea sau nu un motiv real de îngrijorare în acest sens.

Sunt prea puțini factori care să interfereze cu ideea că sănătatea tatălui stă sub amenințare, deși poate fi concluzionat că îngrijorarea vizavi de soția sa contribuie la scăderea vitalității sale. Chiar și așa, prezența stăpânului casei sale a VI-a în casa sa I, combinată cu aplicația Lunii spre Marte de pe cuspida casei sale a VI-a, sugerează că sănătatea sa este în pericol de a se înrăutăți. La un alt nivel, totuși, sextilul Lunii la Marte sugerează mai departe că tatăl va lupta împotriva bolii.

15. Acum eliberează-ți mintea de factorii identificați prin procedeul de întoarcere a hărții. Întoarce-te la harta orară și abordeaz-o dintr-o perspectivă proaspătă, luând în considerare casele radicale și dilema solicitantei. Vrea să facă o călătorie în afara granițelor – există factori referitori la casa sa a IX-a, a călătoriilor peste mări, care ar putea să sugereze dacă ar fi în avantajul sau în dezavantajul său să plece?

Marte pe cuspida casei a IX-a, în conjuncție cu Pars Fortunae, arată că dorința solicitantei este aceea de a călători. Marte tinde să acționeze conform propriei sale voințe și asta arată că solicitanta va alege să-și urmeze planurile. Cu toate acestea, faptul că Marte este, în mod natural, o malefică, prezența sa pe cuspida casei a IX-a poate fi un avertisment pentru dificultăți în călătorie.

Jupiter stăpânește casa a IX-a și este, prin urmare, semnificatorul călătoriilor în străinătate. Este retrograd, sugerând că va exista o întoarcere bruscă (aceasta este indicată și de condiția proastă a lui Venus – vezi nota 9 de mai sus). Jupiter se separă de opoziția cu Uranus și se îndreaptă spre opoziția cu Mijlocul Cerului, ceea ce de asemenea sugerează întrerupere sau opoziție în planurile ei de a lucra peste mări.

16. Acceptarea noului contract de muncă pare o alegere înțeleaptă? Aruncă o privire peste casa a X-a, a chestiunilor profesionale. Starea casei a X-a, planetele aflate în ea, stăpânul casei și aspectele realizate de Lună sau de alte planete la cuspida casei a X-a, arată promițător?

Marte pe cuspida casei a IX-a, în conjuncție cu Pars Fortunae, arată cât de mult își dorește solicitanta să călătorească. Însă condiția casei a X-a dezvăluie că oportunitatea profesională este de fapt compromisă. Cuspida ei, stăpânită de Saturn și careul aplicant al Lunii la Saturn arată că există un oarecare ghinion sau o pierdere. Neptun în casa a X-a avertizează asupra confuziei, iluziei sau înșelării, Uranus în X atrage atenția asupra problemelor neprevăzute, de natură șocantă sau tulburătoare. Luna se separă dintr-un careu cu Mercur retrograd, stăpânul casei a III-a a contractelor – cu alte cuvinte, contractul nu va fi îndeplinit.

17. Luna aplică spre un sextil cu Marte – ce crezi că ar putea însemna asta?

În alt context, al unei hărți mai optimiste, asta ar sugera un beneficiu pentru solicitantă. E dificil să-l acceptăm într-o astfel de lumină însă într-o hartă atât de puternic afectată. Luna arată derularea evenimentelor și contactul său pozitiv cu semnificatorul solicitantei sugerează probabil că ea este protejată de evenimentele ce vor urma, care o conduc în mod natural înspre locul în care are nevoie să fie.

Traducere de DIANA SPINEAN
[traducere în concordanță cu acordul autorului; articolele în original: http://www.skyscript.co.uk/horary1eb.html, http://www.skyscript.co.uk/horary1ec.htmlhttp://www.skyscript.co.uk/parents_answers.html]


Viewing all articles
Browse latest Browse all 40

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48