Casa a XI-a este cea prin intermediul căreia oamenii se regăsesc pe aceleaşi coordonate sufleteşti, spirituale, ajung la concluzii comune, îşi formulează ţeluri comune şi respectă aceleaşi norme, valori şi principii.
Semnifică ajutorul şi susţinerea din partea unui grup de oameni care beneficiază de statut, prestanţă şi greutate socială.
Guvernează prietenilile, acţiunile de grup, proiectele de viitor, solidaritatea umană şi are conotaţii sociale, în sensul în care cei implicaţi au dorinţe, idealuri, speranţe şi ambiţii care se coagulează în jurul unui ţel comun. Astfel patronează toate formele de asociere – fundaţiile, cluburile, partidele, organizaţiile profesionale. Tranzitul saturnian prin acest sector aduce cu sine o restrângere a interacţiunii cu prietenii, posibile alterări de relaţii sau o ipostază a răcelii, a singurătăţii sau izolării care se resimte, înconjurat fiind de amici.
Prietenie, solidaritate, inserţie socială
Finalizând tranzitul prin casa a X-a, se presupune că a fost atins un maxim în planul carierei, a fost dată măsura bunei valorificări profesionale şi a sosit momentul în care, alături de oameni de acelaşi calibru, înfăptuirea unor proiecte şi ambiţii, ce depăşesc posibilităţile proprii, să devină posibilă.
Pentru cei care au parcurs toate etapele unui drum profesional, au muncit cu seriozitate şi au făcut în aşa fel încât să deţină un valoros Curriculum Vitae, vine momentul în care, la capătul unor ani întregi de muncă şi dedicare, se pot integra în grupuri elitiste, cum sunt forurile ştiinţifice, fundaţiile, organizaţiile, structurile sociale greu accesibile.
Pentru cei care au preferat o existenţă comodă şi nu au înţeles că nu se obţine nimic durabil fără efort susţinut, determinare, implicare, tranzitul nu aduce satisfacţii, dimpotrivă, le va aduce un soi de minimalizare în raport cu ceilalţi.
În aspectele mai puţin fericite, pot interveni rupturi, despărţiri şi situaţii în care trebuie restrâns cercul de prieteni. Oameni care până acum erau de nădejde se dovedesc lipsiţi de onestitate şi se impune despărţirea, uneori dureroasă, dar necesară de aceştia. De fapt, relaţia nu se baza pe reale sentimente de prietenie, nu exista un liant care să lege şi să o întărească, să-i dea soliditate şi durabilitate. Legătura se dovedeşte a fi superficială, efemeră, fără substanţă şi conţinut, cel puţin din parte uneia dintre părți, alimentată doar de dorinţa de a evita izolarea sau singurătatea, iar ruptura devine inevitabilă, de vreme ce Saturn patronează legăturile solide, autentice şi durabile.
Speranţe, dorinţe, idealuri
Tranzitul aduce celor care s-au mobilizat corespunzător, momente în care le vor fi satisfăcute ambiţiile şi idealurile pentru care au acţionat cu conştiinciozitate şi temeinicie.
Spre exemplu, cei care activează în plan artistic pot performa în faţa unui public sau îşi pot vedea lucrările în expoziţii de înaltă ţinută a căror valoare va fi recunoscută şi apreciată.
În conformitate cu latura negativă a planetei Saturn, vor fi şi oameni ale căror năzuinţe şi ipoteze de viaţă se vor dovedi a fi false, fără un suport real şi le va fi greu să demareze, să dea curs unui nou proiect, se vor simţi singuri, părăsiţi, fără ţintă, fără orientare şi fără direcţie.
Întâlniri de excepţie, falşi guru
În existenţa cuiva pot sa aibă loc întâlniri cu oameni remarcabili care, prin vârstă, valoare personală, pregătire, prestanţă, să le influențeze într-un chip deosebit viaţa, să-i ambiţioneze, să-i motiveze, să-i îndrume şi să-i sprijine într-un domeniu care le este propriu.
Există situaţii în care oameni cu false sau îndoielnice valori, dar cu putere de convingere şi carismă, îi conving pe cei din jur să li se alăture în numele unei idei, filozofii – este vorba despre falşii guru, falşii îndrumători spirituali, care atrag ca un magnet şi care îi aduc pe cei creduli sau imaturi în cele mai periculose situaţii.
Aplicaţii practice
Henry Dunant, părintele Crucii Roşii
Henry Dunant, om de afaceri și umanist elvețian, este cel care Fondează „Comitetul internațional al asociațiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniților”, care din 1876 poartă numele Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC). Este, de fapt, părintele Crucii Roşii, instituţie umanitară cu sediul la Geneva, care vine în ajutorul victimelor războaielor şi violenţelor, instiţutie care funcţionează şi în zilele noastre, fiind confirmată de acorduri la vârf cu peste 50 de state.
În anul 1859, în Italia, avea loc războiului de unificare, iar trupele franco-sardiniene s-au ciocnit cu cele austriece lângă oraşul Solferino, în nordul Italiei. Henry Dunant călătorea în acea regiune şi impresionat de dimensiunea atrocităţilor războiului, s-a străduit, alături de localnici, timp de câteva zile şi nopți să le dea apă, să îi spele, să-i îngrijească pe cei răniţi.
În 1862 a publicat lucrarea intitulată „O amintire de la Solferino”, în care a descris soarta răniţilor, încheind cu întrebarea: „Nu ar fi oare posibil ca, în timp de linişte şi pace, să se înfiinţeze societăţi de ajutorare cu scopul de a se oferi îngrijire răniţilor în timp de război de către voluntari zeloşi, devotaţi şi cu adevarăt calificaţi?”. Această întrebare este cea care a condus la înfiinţarea Crucii Roşii.
În plus, Dunant a pus problema formulării unor principii internaţionale, consfinţite într-o convenţie cu un caracter inviolabil, care, odată ratificate, să constituie bazele societăţilor de ajutorare a răniţilor din ţările europene. Această a doua sa idee a pus bazele Convenţiilor de la Geneva.
Cu Soarele şi Mercur în casa aVI-a şi Jupiter, stăpânul hărţii, în casa a XII-a, activităţile legate de boală, sănătare, vindecare, spitale, sanatorii, se împletesc într-un chip cu totul special.
Venus, stăpâna casei a XI-a, în Hayz, în semnul Racului vorbeşte de multă sensibilitate, de emoţii puternice, nuanţate, iar faptul că aplică spre conjuncţia cu Saturn îi dă ordine şi tărie interioară, luciditate şi o mare capacitate de coagulare în ceea ce îşi propune.
Conjuncţia Marte – Neptun, dublată de Luna în Peşti, în casa a IV-a şi de Jupiter în casa a XII-a, îi dă posibilitatea de a rezona cu cei aflaţi în suferinţă şi-i declanşează un resort interior de se angaja în acţiuni umanitare menite să calmeze şi să aline suferinţe. În plus, Marte este conjunct cu steaua fixă Vega din constelația Lyra, care-i conferă tărie morală, generozitate, logică şi coerenţă.
Pe 9 februarie 1863 sunt prezentate, într-o şedinţă publică, o serie de concluzii la lucrarea lui Henry Dunant pentru a se lua o decizie în lumina celor prezentate de el. Tranzitul saturnian prin casa a XI-a care tocmai se desfăşura, este unul fericit, având loc în semnul exaltării planetei, predispunând la diplomaţie, tenacitate, înţelegere corectă a mesajului transmis. Este însoţit de Jupiter, care dă şansă şi un mare potenţial de dezvoltare şi, nu în ultimul rând, de Ascendentul profectat, care se afla în Balanţă, în casa aXI-a natală.
Enrico Caruso
Cu tranzitul saturnian prin casa a XI-a, pe data de 15 martie 1895, cel mai cunoscut cântăreț de operă al începutului de secol XX și unul dintre pionierii muzicii înregistrate, debuta pe scena teatrului din Napoli. Aici îl cunoaşte pe dirijorul şi profesorul de canto Vincenzo Lombardi, sub a cărui îndrumare Caruso îşi desăvârşeşte tehnica interpretativă, devenind una din cele mai cunoscute personalități artistice ale timpului său.
În tema sa natală Saturn şi Marte sunt planetele cu cele mai multe demnităţi.
Cele două planete performează la maxim:
– Saturn, stăpânul Ascendentului la Ascendent, în domiciliu şi în propriul termen
– Marte, stapânul casei a XI-a, în casa a XI-a – casa Spiritului Bun, în domiciliu.
Ambele planete sunt în sectă, Saturn fiind chiar în Hayz.
Saturn în tranzit, pe lângă conjuncţia cu Marte natal, care îi dă ambiţia şi cutezanţa necesară, alcătuieşte un frumos trigon cu tripletele Soare – Mercur – Luna din semnul muzical al Peştilor. Deloc întâmplător, Ascendentul profectat pentru cei 22 ani ai săi, se afla în Scorpion, tot în casa a XI-a natală.